Dacă te-ai confruntat vreodată cu depresia, sau te confrunți cu ea acum, cunoști cât de dificil poate fi să te împaci cu gândul de a cere ajutor. Există multă rușine la mijloc și să ceri ajutor nu e deloc un lucru ușor, mai ales în societatea noastră, unde depresia încă mai este stigmatizată. Vestea bună este că cercetările în domeniu arată că existența unui sistem de suport, compus din familie și prieteni, este un factor important în procesul de recuperare de la depresie, alături de tratamentul medicamentos și asistența psihologică. Așa că avem undă verde, susținută de cercetare, să solicităm ajutor și să-l primim, atunci când suntem în depresie!
În rândurile care urmează te voi ajuta să prinzi curaj ca să poți solicita ajutorul celor dragi atunci când te confrunți cu un episod depresiv.
Pasul 1: Împacă-te cu ideea că e OK să ceri ajutor
După cum scriam mai sus, studiile din domeniul psihologiei au demonstrat că existența unui grup de persoane care să îți ofere susținere în perioada în care te confrunți cu depresia te poate ajuta să te faci bine mai repede. Unul dintre aceste studii s-a făcut pe studenții de la universități, și a arătat că implicarea familiei, prietenilor, partenerului/ ei în oferirea de susținere determină îmbunătățirea semnificativă a stării atunci când studenții se confruntă cu depresia. Astfel, putem spune cu încredere că existența unui sistem de suport social este unul din „ingredientele” principale în tratamentul depresiei, de rând cu tratamentul medicamentos și psihoterapia.
Am apelat la acest argument, pentru că sunt pasionată de știință și vreau să am mereu un argument științific în spate, de aceea sper că și pe tine te va convinge să accepți gândul că este nu doar OK să ceri ajutor, dar chiar recomandat de către savanți.
Pasul 2: Identifică persoanele de la care să soliciți ajutor
Să fim sinceri: nu toată lumea din jurul nostru poate avea psihoeducația necesară pentru a putea oferi suport atunci când vine vorba de depresie. De aceea e important să apelezi la acele persoane din cercul tău care sunt informate și care ți-au demonstrat anterior că poți avea încredere în ei/ ele cu subiecte sensibile precum e sănătatea ta mintală. Dacă nu te-ai confruntat anterior cu depresia sau alte provocări mintale, optează pentru acei membri de familie și prieteni care sunt empatici și care, știi sigur, nu vor stigmatiza subiectul și nici nu vor sări să-ți dea imediat sfaturi necerute.
În același timp, nu uita că poți fi chiar tu persoana care va reuși să schimbe mentalitatea celor din jur în ceea ce privește sănătatea mintală. Poți fi chiar tu persoana care va oferi acea psihoeducație de care au nevoie familia și prietenii tăi. De aceea fii asertiv/ asertivă când vine vorba de simptomele pe care le ai și argumentează că depresia este o tulburare mintală serioasă și trebuie tratată corespunzător.
Pasul 3: Fă primul pas și vorbește despre ceea prin ce treci
Ușor de zis, greu de făcut! Te ajut cu câteva sugestii despre cum ai putea sparge gheața privind sănătatea ta mintală în discuție cu persoana căreia ai ales să te deschizi și să ceri suportul ei:
- „În ultima perioadă lucrurile par să fie tot mai dificile pentru mine și mă simt copleșit din cauza asta. Oare am putea să discutăm despre asta?”
- „Trec printr-o perioadă mai dificilă acum. Poate ai vrea să ne plimbăm ca să schimb atmosfera un pic?”
- „Știu că anterior nu am mai vorbit despre asta, dar aș avea nevoie de susținere acum. Ești dispus/ă să îmi oferi timp să mă asculți?”
Odată ce reușești să îți povestești experiența și să primești validarea emoțională de care ai nevoie, nu te vei mai simți singur/ă și neînțeles/ neînțeleasă. Mai mult de atât, te încurajez să soliciți nu doar suport emoțional, dar și suport practic, de care știm bine cât de mult e nevoie în perioada unui episod depresiv. Fie că e vorba de ajutor în a face curățenie în casă sau la cumpărături, sau companie la plimbări în aer liber, care sunt atât de necesare în perioada în care te confrunți cu depresia.
Concluzie
Oricât de rușinos ar părea că e să ceri ajutor, în realitate oamenii din jurul nostru sunt mult mai dispuși să ne ofere suport decât credem noi. Nu pot să nu menționez aici că sunt studii care arată că inclusiv oferirea de suport emoțional și practic celor care au nevoie ne face să ne simțim mai bine psihologic! Tocmai din acest motiv îți doresc mult curaj să pășești peste rușinea de moment și să ceri ajutor atunci când simți că nu mai poți face față simptomelor depresiei. Suportul de care poți avea parte te poate ajuta să te faci bine mult mai repede decât ai face-o dacă ai rămâne izolat/ă.
Autoare: Ecaterina Luțișina