Recent, am avut un nou episod depresiv. Înainte să-mi dau seama că e asta cauza stărilor prin care treceam, mă bucurasem că am trecut prin iarnă fără să fi avut depresie, pentru că în ultimii 5 ani episoadele mele depresive severe se începeau odată cu venirea iernii. Deși nu era nimic nou în acest episod depresiv din februarie-martie, totuși am simțit cum speranța că voi putea vreodată trăi fără depresie se scurgea ca nisipul printre degete. Într-un final, m-am adresat, din nou, la psihiatrul la care sunt la evidență, care mi-a ajustat tratamentul medicamentos și m-am făcut bine destul de repede datorită unui nou preparat medicamentos inclus în schema mea de farmacoterapie pentru tulburarea borderline și ciclotimie.
Experiența acestui episod depresiv m-a pus pe gânduri să scriu un text despre speranță. Speranța, pe care multe și mulți dintre noi o pierdem când avem depresie recurentă, indiferent de tulburarea mintală pe care o purtăm. În rândurile următoare voi încerca să îți ofer câteva gânduri ca să te ajut pe tine, cea/ cel care te confrunți cu demonul depresiei recurente, ca să nu îți pierzi speranța când aceasta revine.
Combatem împreună autoînvinuirea
În cazul meu, speranța că voi putea trăi vreodată fără depresie a fost construită, până recent, pe fundamentul responsabilității personale față de starea mea de bine. Însă acest fundament nu era unul deloc stabil – cumva mi-am spus că, dacă respect absolut toate recomandările specialiștilor ca să-mi mențin sănătatea mintală în stare OK, atunci, cu siguranță, nu voi mai avea depresie. Din acest motiv m-am învinuit enorm atunci când mă simțeam deja prost, și mă tot întrebam ce nu am făcut corect, unde nu am făcut destule, ce nu am respectat etc. Momentul în care am înțeles că această autoînvinuire nu ajută deloc, ba chiar este și periculoasă, a fost momentul crucial pentru mine.
O bună parte din conținutul pe subiectul sănătății mintale, care există pe rețelele sociale, ne face să credem că purtăm responsabilitate exclusivă pentru starea noastră de bine, dar și pentru sănătatea noastră mintală precară. Este important să accentuez aici că oamenii care se confruntă cu simptomele unei tulburări mintale – fie că e vorba de tulburarea depresivă majoră, fie de tulburarea bipolară, fie de altele, – merită o cu totul altă abordare în acest sens. Noi, adică nici tu, nici eu, nu purtăm nicio vină pentru reapariția simptomelor noastre – în cazul dat, depresia – pentru că acestea sunt efectiv parte din acea povară mintală pe care o purtăm – tulburarea mintală.
Da, purtăm responsabilitate pentru grija pe care o putem avea de noi înșine, prin somn destul, alimentație sănătoasă, mișcare, socializare, etc., însă în cazul unei tulburări mintale le poți face pe toate cu sfințenie, și oricum să te trezești, într-o bună zi, cu un episod depresiv.
Depresia recurentă este realitatea noastră, și în cazul în care te confrunți cu aceasta, să știi că nu porți nicio vină pentru revenirea acesteia. Efectiv, te îndemn să îți spui: „Eu nu sunt vinovat/ă pentru noul episod depresiv.”
Oferă-ți timp să te odihnești
Știm bine, cu toate și toți, că depresia e ca un dementor din poveștile cu Harry Potter – suge toate puterile tale și nu mai ai energie să faci absolut nimic. Combinată cu ruminația tipică depresiei, precum și celelalte sentimente dificile de gestionat, nu poți să mai funcționezi la fel ca înainte de episodul depresiv.
De aceea, e foarte important să îți oferi timp să te odihnești. Dacă asta e ceea ce simți că îți cere corpul, fă-o. Nu ezita să apelezi după ajutorul familiei/ celor dragi ție ca să te susțină în această perioadă dificilă. Dacă nu poți ieși din casă, stabilește cu prieteni/ membri de familie zile în care fiecare din ei ar putea să-ți facă cumpărături de produse alimentare/ ceea ce ai nevoie și să ți le aducă acasă. Dacă nu ești în stare să gătești (ceea ce mi se întâmplă mie) roagă-i să îți aducă mâncare gătită. Nu este absolut nimic rușinos în asta – acolo unde se gătește, întotdeauna este loc de o porție în plus.
În același timp, încearcă să nu pierzi contactul cu lumea exterioară – apelează la prietenii care cunosc foarte bine situația ta și care nu te vor judeca, și vorbește-le despre cât de greu îți este. Vorbește-le că pierzi/ ai pierdut speranța că vei putea trăi fără episoade depresive. Și primește suportul oferit, vei avea nevoie de el în proces.
Caută soluții medicamentoase
Fii blând/ ă cu tine și acceptă că depresia ta nu poate fi controlată. Oricât de multă yoga vei face/ oricât de multă psihoterapie va încăpea în tine, ține minte că primul ajutor pentru un episod depresiv sever este farmacoterapia. De aceea, tot ce e în puterile tale e să apelezi la psihiatrul/ psihiatra la care ești la evidență și să soliciți o ajustare de tratament. În cazul meu, mi s-a prescris un nou antipsihotic (eu am tulburarea de personalitate borderline și ciclotimie) și acesta m-a ajutat enorm să ies din depresie. Dacă nu ajungeam la psihiatru, cel mai probabil episodul meu depresiv ar fi continuat până în prezent.
Concluzie
Nu am abordat speranța în termeni teoretici, de psihologie sau filosofie în acest text. Pentru că noi toate și toți, cele și cei trecuți prin depresie recurentă, cunoaștem teoria foarte bine. Din acest motiv, am ales să îți împărtășesc câteva lucruri practice, care au funcționat pentru mine, în speranța că te-ar putea ajuta și pe tine.
Nu uita că te poți adresa după ajutor gratuit și confidențial la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală din sectorul/ raionul în care locuiești. Acolo vei primi inclusiv ajutor psihiatric și rețete pentru tratamentul medicamentos.
Te cuprind și îți doresc să nu îți pierzi niciodată speranța!
Autoare: Ecaterina Luțișina