Întrebări frecvente
Dacă nu ați găsit răspunsul de care aveați nevoie, apelați cel mai apropiat Centru Comunitar de Sănătate Mintală.
-
Cum vă puteți adresa după ajutor la un Centru Comunitar de Sănătate Mintală?
E simplu. Există 2 modalități:
- Discutați despre simptomele pe care le aveți cu medicul dumneavoastră de familie. Acesta vă poate prescrie un tratament sau, în caz de necesitate, vă poate oferi o referire (îndreptare), cu care să vă adresați la un Centru Comunitar de Sănătate Mintală.
- Solicitați o programare direct la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală, prin telefon, în baza vizei de reședință.
E timpul să lăsați în spate problemele și să mergeți înainte. Suntem aproape și gata să vă ajutăm!
-
Serviciile CCSM sunt gratuite sau contra cost?
Serviciile sunt oferite gratuit în Centrul Comunitar de Sănătate Mintală delegat conform vizei de reședință. De exemplu, dacă o persoană are viza de reședință în raionul Briceni, aceasta va beneficia gratuit de servicii la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Briceni. Pentru certificatele port-armă, permis auto, etc. se aplică prețurile stabilite conform legislației în vigoare.
-
Cu ce specialist voi discuta în cadrul primei consultații?
La o primă adresare la Centrul Comunitar de Sănătate Mintală, consultul va fi din partea psihiatrului sau psihologului, în funcție de cerere.
-
Cum procedez în cazul în care o persoană apropiată prezintă simptome ale unei tulburări mintale?
Discutați cu persoana și încercați să o convingeți să apeleze la ajutor specializat la medicul de familie sau la un Centru Comunitar de Sănătate Mintală.
-
Care sunt metodele de tratament propuse de specialiștii Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală?
După evaluarea stării de sănătate mintală și efectuarea psihodiagnosticului, specialiștii CCSM vor propune tratament farmacologic, consiliere psihologică, psihoterapie sau o combinație dintre aceste opțiuni.